Fresca Sfantului Augustin

Fresca Sfantului Augustin a fost realizata de Botticelli la comanda unui membru al familiei Vespucci. Sfantul Augustin este reprezentat in dreapta usii ce duce spre corul calugarilor din nava busericii Ognissanti. In stanga acestei usi se regaseste o fresca realizata de Ghirlandaio, care il reprezinta pe Sfantul Hieronimus. Se presupune ca anul 1480, pictat pe biroul Sfantului Hieronimus, este data la care a fost realizata si fresca Sfantului Augustin.

Intre cele doua lucrari exista o stransa legatura, fiecare punand-o in lumina pe cealalta, ca si cum cei doi artisti s-ar fi luat la intrecere in a-si defini propriul stil in limitele unui singur subiect: crestinul erudit. Aceasta stransa relatie dintre cele doua lucrari a fost interpretata de Vasari ca rezultatul unei intreceri dintre cei doi artisti, in incercarea de a se depasi unul pe altul. Presupunerea lui Vasari repezinta inceputul istoriei interpretarilor date frescei Sfantului Augustin.

In 1970, Millard Meiss a interpretat pictura ca o reprezentare a unui eveniment apocrif din viata Sfantului Augustun: vizita sufletului Sfantului Hieronimus. Acest eveniment este povestit intr-o scrisoare atribuita Sfantului Augustin si destinata Sfantului Cyril din Ierusalim. Acest document descrie aparitia sufletului Sfantului Hieronimus in camera Sfantului Augustin, imediat dupa moartea acestuia.

Ulterior, Lightbown va consolida aceasta interpretare, adaugand faptul ca ceasul este cel care duce la identificarea scenei. Din scrisoarea Sfantului Augustin reiese faptul ca vizita a avut loc la apus, iar ceasul din pictura indica ora 8 pm. Astfel, razele de lumina din fresca pot fi interpretate ca ‘lumina de nedescris’ din viziunea Sfantului Augustin, iar expresia fetei redusa la confuzia provocata de aparitia neasteptata a Sfantului Hieronimus.

O alta interpretare a frescei porneste de la cele trei randuri de scris inteligibil reprezentate in cartea deschisa de deasupra capului Sfantului Augustin: “Dove sant agostino a d[eus] a sp[er]ato e dov’e andato a fuor dela porta al prato” (Unde Sfantul Augustin isi pune credinta in Dumnezeu si unde iese afara, in gradina). Aceasta fraza are o sintaxa specifica titlurilor de capitole din manuscrise, care aveau rolul de a rezuma actiunea din text.

Astfel, in cele trei randuri este rezumat un eveniment important in viata Sfantului, transformarea spirituala descrisa si in cartea a opta din ‘Confesiuni’. Autorul descrie revelatia pe care a avut-o dupa marile tulburari provocate de conflictul interior intre credinta si ratiune. De asemenea, obiectele din pictura sunt in legatura cu diferite pasaje din ‘Confesiuni’: sfera cereasca si cartea de matematica deschisa se refera la conflictul cu invataturile maniheiste; ceasul poate fi o referire la cea de-a unsprezecea carte din ‘Confesiuni’, in care Augustin vorbeste despre natura timpului, mortalitatea omului si despre ideea crestina care sustine ca sfarsitul omului este de fapt un nou inceput. Astfel, apusul indicat de ceas reprezinta sfarsitul zilei, dar si inceputul unui nou ciclu de ore, la fel cum sfarsitul vietii lumesti reprezinta inceputul vietii eterne.

Pictura reprezinta eterna tensiune dintre ratiune si revelatie, dintre intelect si intuitie. Botticelli a realizat o armonie intre reprezentarea unui moment narativ si reprezentarea unei conceptii.