meninas’ este una din cele mai remarcabile creatii ale picturii universale. Tabloul fascineaza prin zugravirea realista si in acelasi timp discreta a vietii de la curte, prin autenticitatea expresiei, surprinderea exacta a gesturilor si misterul mesajului ei. Recunoscuta drept una din cele mai impresionante picturi din istoria artei occidentale, capodopera lui Diego Rogdriguez de Silva y Velasquez este totodata si una din cele mai complexe si enigmatice lucrari. Nenumarate analize au incercat sa redea cu exactitate mesajul tabloului si sa explice sensurile acestuia.

Aflat in fata acestui tablou, privitorul are impresia ca a ajuns in sala palatului ca un musafir neasteptat, martor al vietii particulare a familiei regale. Scena pictata de artist se desfasoara in fostele Sali ale alui Baltazar Carlos, cedate dupa moartea infantei lui, lui Velasques. Infatisat asemeni unui nobil curtean artistul se reprezinta pe sine la lucru, in fata unei panze de dimensiuni impresionante, cu penelul si paleta in mana.

Stilu, de o libertate extraordinara al tuselor lui Velasquez este pus in evidenta in detaliu ce reprezinta chiar mana artistului, cu degetele elegant pozitionate pe pensula, accentuate de cateva urme de umbra si lumina. Acesta apare stand in timp ce se uita catre spectator. Pe pieptul sau se observa un simbol – crucea de Santiago (crucea Sfantului Iago) care detona rangul de cavaler conferit artistului (dupa moartea sa) de catre regele Filip al IV-lea. Simbolul a fost adaugat in tablou ulterior.

In centrul tabloului este prezentata infanta Margarita inconjurata de curtenii ei. Aceasta este surprinsa cu privirea catre spectator, dar in realitate se presupune ca se uita cartre carintii ei. Cu acel caracter direct al unui simplu instantaneu, Velasquez surprinde momentul in care printesa de cinci ani isi priveste parintii – pe Filip al IV-lea si pe Maria Anna a Austriei. Chipul copilei ramane partial intors catre cainele pe care il urmarise jucandu-se cu piticul.

In tablou, artistul aseaza laolalta toate rangurile curtii spaniole, de la cel mai inalt statut pana la cel mai mic, reprezentat prin cei doi pitici, Maria Borbola si Nicolas Pertusato, bufonii curtii regale. Parintii infantei (titlu dat copiilor regilor Spaniei si ai Portugaliei in afara primului nascut) sunt prezenti in tablou indirect, ca reflezie in oglinda ce se afla pe peretele din fundalul camerei. Este posibil ca intrarea lor sa fie elementul care atrage privirile celorlalte personaje din tablou. Chipurile celor doi sunt putin evidentiate dar esentiale pentru redarea mesajului tabloului – acestia ar trebui sa se afle langa privitor deoarece ei privesc scena pe care artistul o picteaza.

Inscriptia ornamentala in latina tradusa prin ‘Jean Van Eyck a fost aici/1434’ ce se afla desupra oglinzii, indica faptul ca tabloul indeplineste functia de certificat de casatorie vizual, van Eyck si un alt personaj servind drept martori ai ceremoniei. In comparatie cu Van Eyck care picteaza un portret clasic de cuplu, Velasquez pune in prim plan rolul relatiei cuplului regal-infanta. In oglinda din tabloul lui Velasquez alaturi de cele doua personaje regale este prezenta si o draperie rosie agatata deasupra capetelor lor.

Fresca Sfantului Augustin a fost realizata de Botticelli la comanda unui membru al familiei Vespucci. Sfantul Augustin este reprezentat in dreapta usii ce duce spre corul calugarilor din nava busericii Ognissanti. In stanga acestei usi se regaseste o fresca realizata de Ghirlandaio, care il reprezinta pe Sfantul Hieronimus. Se presupune ca anul 1480, pictat pe biroul Sfantului Hieronimus, este data la care a fost realizata si fresca Sfantului Augustin.

Intre cele doua lucrari exista o stransa legatura, fiecare punand-o in lumina pe cealalta, ca si cum cei doi artisti s-ar fi luat la intrecere in a-si defini propriul stil in limitele unui singur subiect: crestinul erudit. Aceasta stransa relatie dintre cele doua lucrari a fost interpretata de Vasari ca rezultatul unei intreceri dintre cei doi artisti, in incercarea de a se depasi unul pe altul. Presupunerea lui Vasari repezinta inceputul istoriei interpretarilor date frescei Sfantului Augustin.

In 1970, Millard Meiss a interpretat pictura ca o reprezentare a unui eveniment apocrif din viata Sfantului Augustun: vizita sufletului Sfantului Hieronimus. Acest eveniment este povestit intr-o scrisoare atribuita Sfantului Augustin si destinata Sfantului Cyril din Ierusalim. Acest document descrie aparitia sufletului Sfantului Hieronimus in camera Sfantului Augustin, imediat dupa moartea acestuia.

Ulterior, Lightbown va consolida aceasta interpretare, adaugand faptul ca ceasul este cel care duce la identificarea scenei. Din scrisoarea Sfantului Augustin reiese faptul ca vizita a avut loc la apus, iar ceasul din pictura indica ora 8 pm. Astfel, razele de lumina din fresca pot fi interpretate ca ‘lumina de nedescris’ din viziunea Sfantului Augustin, iar expresia fetei redusa la confuzia provocata de aparitia neasteptata a Sfantului Hieronimus.

O alta interpretare a frescei porneste de la cele trei randuri de scris inteligibil reprezentate in cartea deschisa de deasupra capului Sfantului Augustin: “Dove sant agostino a d[eus] a sp[er]ato e dov’e andato a fuor dela porta al prato” (Unde Sfantul Augustin isi pune credinta in Dumnezeu si unde iese afara, in gradina). Aceasta fraza are o sintaxa specifica titlurilor de capitole din manuscrise, care aveau rolul de a rezuma actiunea din text.

Astfel, in cele trei randuri este rezumat un eveniment important in viata Sfantului, transformarea spirituala descrisa si in cartea a opta din ‘Confesiuni’. Autorul descrie revelatia pe care a avut-o dupa marile tulburari provocate de conflictul interior intre credinta si ratiune. De asemenea, obiectele din pictura sunt in legatura cu diferite pasaje din ‘Confesiuni’: sfera cereasca si cartea de matematica deschisa se refera la conflictul cu invataturile maniheiste; ceasul poate fi o referire la cea de-a unsprezecea carte din ‘Confesiuni’, in care Augustin vorbeste despre natura timpului, mortalitatea omului si despre ideea crestina care sustine ca sfarsitul omului este de fapt un nou inceput. Astfel, apusul indicat de ceas reprezinta sfarsitul zilei, dar si inceputul unui nou ciclu de ore, la fel cum sfarsitul vietii lumesti reprezinta inceputul vietii eterne.

Pictura reprezinta eterna tensiune dintre ratiune si revelatie, dintre intelect si intuitie. Botticelli a realizat o armonie intre reprezentarea unui moment narativ si reprezentarea unei conceptii.